Doua vieti au fost spulberate de inconstienta unui sofer. Cantaretul hip-hop Shoby, fost membru al formatiei Codul Penal si-a scapat masina de sub control, miercuri seara, la Ploiesti. Era baut si in goana lui, a izbit masina unei femei insarcinate in cinci luni, care s-a stins apoi la spital. Odata cu ea a pierit si copilul.
Cantaretul de hip-hop a petrecut toata noaptea. Se grabea, se pare, sa ajunga acasa, dar aflat la volan pe o sosea din Ploiesti, nu a mai putut stapani masina, a lovit glisiera de protectie, apoi a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de o masina care circula regulamentar.
Soferita a fost grav ranita si o ora si jumatate mai tarziu, medicii de la spitalul judetean, care au incercat sa o resusciteze, s-au declarat invinsi. N-au reusit sa o salveze nici pe ea si nici pruncul nenascut. Femeia insarcinata a murit sub ochii copilului cel mare, in varsta de 6 ani, pe care il ducea la gradinita. Alaturi de ea mai era o femeie, care a scapat cu rani usoare.
La testarea cu etilotestul, Shoby avea o alcoolemie de 0,99. El va ajunge acum in fata magistratilor - anchetatorii cer arestarea lui, pentru ca a condus baut si a sfarmat doua vieti.
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai vizualizate postări
-
Deja cunoscuta pentru tinutele indraznete pentru o adolescenta, Miley Cyrus, 17 ani, pare sa fi devenit dependenta de look-ul tipic lui Brit...
-
Unii dintre voi o ştiţi drept fata din Zile insorite. Puţini o cunoaşteţi după numele său real, Camelia Crăciunescu.
-
Se stie ca romancele sunt adevarati ambasadori ai frumusetii peste tot unde merg in aceasta lume. Asadar intr-un top al celor mai frumoase r...
-
Luni, 25 octombrie, Bebelusa Ioana de la "Cronica Carcotasilor" a implinit 20 de ani. Si cum un asemenea eveniment nu putea fi tre...
-
Videoclipul piesei "My Beautiful One" este premiat de Media Forest cu pozitia 1 dupa numai doua saptamani de Top100!
-
Cum e rost de eveniment monden la care se impune tinuta de gala, divele de la Hollywood se intrec in eleganta. La "Caruselul sperantei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu